Nippon Connection |
||
| autor: Andreas Bildl. Traducere și adaptare: Florin Nae. | ||
| 2009-09-15 | ||
|
|
||
Motocicletele naked de mare putere au deja o tradiție îndelungată în Japonia. În ultima perioadă, constructorii niponi imprimă stilului acestor modele o tentă de streetfighter. Să vedem care-i cel mai tare din acest cvartet!
Creațiile lor actuale se bazează, în general, pe motorizări preluate, cu unele adaptări, de la supersportive. Astfel, naked-bike-ul Yamaha FZ1 preia agregatul penultimei generații R1, cu bancul cilindrilor foarte înclinat spre înainte; ușoarele modificări ale volantei (mai grea) și ale chiulasei îl pregătesc pentru “luptele de stradă”. Și Honda apelează la propulsorul Fireblade anno 2007 pentru CB 1000 R, motor adaptat pentru dezvoltarea cuplului la turații mai joase. Bascula monobraț aduce în acest caz un plus personalității power-naked-ului cu design futurist. Proiectanții din Hamamatsu au fost însă și mai radicali: Suzuki B-King, propulsat de fenomenalul motor de 1.340 cmc și 184 CP al celebrei Hayabusa, exhibă forme masive care impun respect, începând cu farul agresiv și terminând cu tobele de eșapament supradimensionate.
Reliefuri prismatice domină și tabloul vizual al lui Kawasaki Z1000, ultimul descendent (produs din 2003) al legendarului Z900. Puterea de “numai” 125 CP, identică cu cea a Hondei CB 1000 R, îl plasează pe Z1000 la distanță de FZ1 și, mai ales, de B-King, dar cel puțin funcționarea motorului de 953 cmc este foarte rafinată, cu o intrare gradată în sarcină de la cele mai joase regimuri de turație. Cutia de viteze precisă și cu acționare ușoară ajută retrogradările necesare depășirilor rapide, dar elasticitatea motorului permite și rularea relaxată, fără multe schimbări de rapoarte. Poziția de conducere este ergonomică, iar pasagerul, deși nu se bucură de confortul pilotului, este oricum mai bine găzduit decât pe Honda sau Suzuki. Frânele asistate de ABS sunt eficiente, dar greutatea de 235 kg (la plin) afectează manevrabilitatea lui Z1000, iar suspensiile confortabile induc oscilații în virajele vălurite, ciclistica descurcându-se onorabil doar pe șosele cu asfalt de cea mai bună calitate. Per total, putem spune că Z1000 este un allrounder cu destulă putere, dar rolul de streetfighter pur și dur nu-l prinde pe de-a-ntregul.
Honda CB 1000 R are tot 125 CP, dar demonstrează mai mult talent în croșetarea virajelor succesive, gradul ei înalt de agilitate fiind afectat în situații extreme doar de relativa subamortizare a furcii upside-down. În rest, doar unele detalii pot deranja tabloul general pozitiv al impresiei lăsate de CB 1000 R: farul ar putea lumina mai eficient, bordul digital cu iluminare albastră, dar contrast insuficient nu este tocmai lizibil pe timp de zi, iar protecția antistropire inexistentă (a pasagerului și chiar a spatelui pilotului) face inevitabilă cumpărarea unei aripi aftermarket pentru roata spate. Motorul deosebit de energic în toate zonele de turație și totodată foarte economic face însă uitate aceste amănunte, chiar dacă intrarea lui în sarcină este ceva mai abruptă decât a propulsorului Kawasaki. Combinația dintre ciclistica agilă, dinamica remarcabilă, stopperii eficienți și poziția comodă, dar activă de conducere transformă într-o reală plăcere orice escapadă la ghidonul lui CB 1000 R.
Dinamica rulării nu pare a fi una dintre calitățile lui B-King, cel puțin la primul contact vizual cu masivul power-naked Suzuki. Iar această primă impresie este întărită de eventuala manevrare greoaie în spații înguste a motocicletei de 259 kg (la plin), al cărei amortizor de direcție din echiparea de serie este, în plus, destul de ferm reglat. “Ridicarea ancorei” și punerea în mișcare a colosului din Hamamatsu se reflectă însă într-o bruscă scădere... subiectivă a greutății acestuia cu cel puțin 50 kg. Neutralitatea și lejeritatea șerpuirii lui prin viraje sunt realmente surprinzătoare, dacă luăm în calcul și pneul spate lat de 200 mm. Piloții mai înalți nu vor aprecia totuși poziția incomodă a genunchilor pe rezervorul lat, cu o conformație nu prea ergonomică. Suspensiile echilibrate reușesc în schimb la perfecție îmbinarea sportivității cu confortul, iar frânele cu ABS inspiră încredere, chiar dacă forța necesară acționării manetei este destul de mare.
Suzuki B-King
Honda CB 1000 R
Kawasaki Z1000
Yamaha FZ1
Pentru a scrie un comentariu trebuie să te autentifici. Dacă nu ai un profil,
înregistrează-te pe site-ul nostru!
| detalii tehnice |
Capacitate cilindrica: 998 cm3 cc
Putere: 150 LE CP (11000 kW) la /rpm
Cuplu maxim: 106 Nm Nm la 8000 /rpm
Ampatament: 1460 mm mm
Greutate la gol: 194 kg
| detalii tehnice |
Capacitate cilindrica: 1,340 cc
Putere: 184 CP (135 kW) la 9,500 /rpm
Cuplu maxim: 146 Nm la 7,200 /rpm
Ampatament: 1,525 mm
Greutate la gol: 235 kg
| detalii tehnice |
Capacitate cilindrica: 953 cc
Putere: 125 CP ( kW) la 10 000 /rpm
Cuplu maxim: 99 Nm la 8200 /rpm
Ampatament: 1445 mm
Greutate la gol: 209 kg
| detalii tehnice |
Capacitate cilindrica: 998 cc
Putere: 125 CP ( kW) la 10 000 /rpm
Cuplu maxim: 99 Nm la 7750 /rpm
Ampatament: 1445 mm
Cele mai noi teste
Cele mai populare teste