KTM 990 SM T
autor: Csaba Molnar
2009-09-14

Fără doar şi poate, una dintre cele mai bune motociclete pentru călătorii lungi în România este KTM 990 Adventure. Indiscutabil, unele dintre cele mai distractive motociclete pentru drumurile din România sunt supermotourile. Oare cum se descurcă pe plaiurile autohtone acest KTM 990 SM T care încearcă să combine avantajele ambelor categorii într-o singură motocicletă?

Înainte de a porni în test, trecând în revistă caracteristicile tehnice ale noului model KTM, nu puteam să ignor o aparentă paralelă cu marca americană Harley-Davidson, ai cărei producători sunt aşi în a face mult tam-tam pentru un nou model care, în realitate, diferă de cele existente prin... culoarea capacului rezervorului şi câteva dungi pe ici, pe colo. După trei zile în şaua noului KTM 990 SMT, parcă îmi era ruşine să menţionez această similitudine.

La KTM, chiar dacă aproape toate componentele sunt deja cunoscute, acest model chiar pare nou, şi chiar pare să umple o nişă interesantă: piloţii de supermoto care nu doresc două motociclete – una pentru joaca pe serpentine şi în oraş şi alta pentru a ieşi cu prietena în week-end în călătorii mai lungi.

KTM 990 SM T

Pentru ei a fost creat noul SM 990 T, construit pe bazele cunoscutului Supermoto 990, cu acelaşi cadru-grilă, acelaşi sistem de rulare şi acelaşi propulsor V2 de 115 CP, diferenţe exist`nd la rezervorul cu capacitatea mărită la 19 litri, la carena de far cu parbriz înalt şi la tobele de eşapament.
Şi totuşi, din momentul în care te urci în şa, SMT pare ceva inedit şi interesant. Rezervorul mai lat nu deranjează, comenzile sunt unde trebuie să fie, din prima secundă pilotul se simte ca acasă şi în armonie perfectă cu motocicleta austriacă. La apăsarea butonului demarorului, vechea cunoştinţă, propulsorul LC8 alimentat prin injecţie, se trezeşte la viaţă cu un bariton plăcut, electronica ocupându-se de crearea amestecului mai bogat de la pornire, ambreiajul funcţionează fin, fără să necesite prea multă forţă, cuplăm prima treaptă şi pornim.

Încă din prima fază, cea urbană, KTM ne convinge cu ergonomia aproape perfectă şi cu caracteristica aproape liniară a puterii de la 2.000 rpm până în zona medie a turaţiilor. Astfel, menţinerea ritmului sau înaintarea din elan este mult uşurată, iar pilotul se strecoară prin trafic aproape cu uşurinţa unui monocilindru. Singurul element care necesită obişnuinţă este poziţia scăriţelor, amplasate jos şi relativ în spate, dar acest lucru se observă doar în oraş şi la opririle frecvente, când piciorul pilotului caută instinctiv undeva mai în faţă punctul de sprijin la pornirea de la semafoare.
Cum ieşim din oraş însă, uităm de acest inconvenient. Dinadins pentru prima ieşire, am ales o cască de motocros, pentru a verifica adevărul declarat în unul dintre testele de afară. Cel al protecţiei la vânt, chiar şi cu o asemenea “şapcă”, la viteze de peste 200 km/h. Trebuie să recunosc că, pentru înălţimea mea de 1,80 m, această afirmaţie este valabilă până la 150-160, cifre destul de serioase pentru un motor din această categorie.
Următoarea etapă a călătoriei ne-a ajutat să testăm şi mai mult protecţia la alte intemperii: la ieşirea din Sibiu către Târnăveni, o furtună cu ploaie abundentă şi grindină începe să ne urmărească. Cum încetinim, cum ne prinde din urmă, deci, la ieşirile din localităţi, gaz în plin. Iar dacă acul turometrului trece de 5.000 rpm, începe o demonstraţie incredibilă de forţă, uităm instantaneu de carene, de coburi, de touring şi ne aruncăm în lupta cu virajele.

Pe scurt, drumul a arătat cam aşa: limita localităţii – încercăm să ştergem ochelarii de cros cu cauciucul de pe mănuşă (o manevră mai greu de executat decât la o cască integrală…), două trepte în jos, gaz în plin, acul turometrului la limitator, roata faţă tinde să se ridice către cer, 3, 4, 5, frână faţă – etrierele lucrează perfect, feedbackul fiind clar –, ambreiaj, două trepte în jos, frână spate, uşoară patinare, controlabilă din ambreiaj, ac de păr, gaz în plin, 3,4,5, frână ş.a.m.d.

Scuzaţi descrierea, dar – sincer – acest motor teoretic touring are capacitatea, chiar tendinţa, de a incita pilotul. După urcarea dinspre Mediaş către Blăjel, înainte de a trece vârful, m-am întors să văd furtuna care a cuprins întreaga depresiune şi, pentru o secundă, chiar m-am simţit ca un matador care iese învingător din arenă.

La coborâre, pe asfaltul de această dată uscat şi fără euforia adrenalinei, am putut medita la faptul că nu am observat cu doar câteva minute mai devreme caracterul mai moale al suspensiei care nivelează inexactităţile căii de rulare şi greutatea mărită a părţii frontale, care, faţă de SM-ul normal, apare – fără să fie deranjant – doar la virajele în ac de păr în coborâre.

Nu ai cum să nu apreciezi o motocicletă care îţi dă încredere chiar şi în situaţii-limită.

Trece o noapte, ne liniştim, a doua zi urmează şedinţa foto. Încercăm deci şi mersul cu a doua persoană. Observaţii: loc din belşug, confort maxim pentru pasager datorită şeii late, cu burete comod, gripuri excelente, starea de bine fiind perturbată doar de sperieturile generate de tendinţa de wheelie, manifestată mai ales c`nd există un pasager. Practic, în urcare, la o deschidere de peste trei sferturi a gazului, motocicleta îl învaţă pe pilot despre tehnica mersului pe o roată.

Şedinţa foto se încheie, “musafirul” mai rămâne la noi două zile şi, cu fiecare oră care trece, ne convinge din ce în ce mai mult de utilitatea sa pe drumurile autohtone. Secretul pare să fie polivalenţa. Dacă vrei – este touring, dacă vrei – este supermoto, e exact ce doreşti într-o anumită situaţie. Sistem de frânare fără nimic de criticat, propulsor potent, poziţie de pilotare relaxată. Pentru cei care nu vor să se ducă în off-road sau nu le place uşoara blurare a traselor din pricina cauciucurilor cu crampoane de la Adventure, dar caută totuşi o motocicletă care să le ofere o doză serioasă de adrenalină şi un grad ridicat de polivalenţă, 990 SM T este mai mult decât o alegere perfectă.