Raport - Tehnici de conducere: rularea în grup :: Univers Moto Online versiune BETA

Tehnici de conducere: rularea în grup
autor: Text: Markus Biebricher. Traducere şi adaptare: Florin Nae
2010-01-06

Croazierele pe două roţi motorizate lasă amintiri de neuitat, care sunt clar amplificate în cazul deplasărilor în grup. Câteva principii de bază ce trebuie respectate la rularea în grup merită cunoscute, îndeosebi de către motocicliştii debutanţi.

Printre motociclişti sunt şi destui “lupi singuratici”, dar majoritatea practicanţilor acestui hobby, ce ajunge să fie pentru unii chiar un mod de viaţă, preferă ca mai ales deplasările lungi să fie făcute în compania prietenilor la fel de “virusaţi”. Pasiunea comună uneşte spiritele şi nu doar cluburile moto reprezintă un catalizator pentru astfel de întreprinderi (de weekend ori de vacanţă), în care deseori simpatizanţi ale unei anume clase de motociclete pun ţara la cale pentru savurarea împreună a mistuirii kilometrilor de asfalt... ori macadam, dar şi a atât de diverselor momente plăcute, conexe turismului moto.

10 REGULI ESENŢIALE LA RULAREA ÎN GRUP

1 Planificare rută: lungimea etapelor va fi stabilită în funcţie de resursele celui mai puţin experimentat membru al grupului.

2 Mărime grup: ideal maximum cinci, dar, în orice caz, nu mai mult de opt motociclete.

3Stil de conducere: adaptat tempoului debutanţilor (care pot fi grupaţi separat).

4 Ordine în grup: lider cu experienţă, apoi debutant şi, alternativ, “maestru/învăţăcel”, iar în spate tot un profesionist.

5 Configuraţie: păstrarea distanţei de siguranţă longitudinale, dar şi a decalării în plan transversal.

6 Comunicare: prin semnale cu semnificaţie clar stabilită în prealabil.

7 Comportament: fără provocări la curse ad-hoc ori depăşiri în interiorul grupului.

8 Răspundere: strict individuală cu ocazia tuturor manevrelor, făcute cu atenţie distributivă.

9 Opriri neprevăzute: vor fi semnalizate din timp, evitând frânările bruşte.

10 Observare: priviri la intervale regulate în oglinzile retrovizoare, pentru asigurarea omogenităţii plutonului.

Cum este cazul şi în sporturile de echipă, practicarea motociclismului în grup trebuie exersată la modul cel mai serios, fiindcă nerespectarea unor reguli de bază poate transforma aceste atractive deplasări comune în experienţe neplăcute. De la bun început, fiecare membru al grupului trebuie să fie convins că partenerii săi nu doar rulează pe motociclete în bună stare tehnică, ci şi că sunt pregătiţi practic pentru evenimente neprevăzute. Această premisă este importantă nu doar în cazul unor grupuri eterogene, formate din motociclişti experimentaţi şi unii debutanţi, fiindcă perfecta organizare şi planificare a deplasării este esenţială şi pentru coloanele “vulpoilor”.

Aşadar, cu destul timp înainte de plecare, trebuie stabilită în detaliu succesiunea etapelor de parcurs, cu locurile de popas calculate în funcţie de resursele celui mai puţin rezistent (sau cel mai novice) dintre membrii grupului. Recomandabile sunt, evident, şi discuţiile despre experienţa şi stilul de conducere al fiecăruia, în cazul când membrii grupului se cunosc de puţin timp. Stabilirea unui sistem sigur şi clar de semnalizare între membrii “caravanei” (în lipsa sistemelor bluetooth) este de maximă importanţă, un cod precis al semnalelor luminoase ori ale mâinilor fiind de mare ajutor în eventuale situaţii critice.

Grupul de motociclişti din prima imagine circulă corect, cu păstrarea distanţei de siguranţă longitudinale, dar şi a decalării în plan transversal. Cei din dreapta au poziţii haotice, producerea unor coliziuni fiind mai probabilă în situaţii critice.

Pentru a da tuturor posibilitatea observării acestui tip de semnale, dar şi din alte motive, nu se recomandă ca un singur grup să cuprindă mai mult de opt motociclişti, idealul fiind un maximum de cinci. Subdivizarea grupurilor mai mari trebuie să ţină cont de anumite afinităţi între membri (de pildă, un subgrup al celor axaţi pe dinamica deplasării şi altul al admiratorilor de peisaje).

Începerea şi terminarea croazierelor în grup în locuri liniştite şi nicidecum pe autostrăzi ori parcări aglomerate va scuti participanţii de nervi şi timp pierdut. Pentru evitarea opririlor neprevăzute, pauzele de realimentare vor fi planificate în funcţie de autonomia motocicletelor cu cele mai mici rezervoare şi/sau cel mai mare consum mediu, iar celelalte motociclete vor fi şi ele alimentate cu aceste ocazii. Evitarea etapelor-maraton este un principiu verificat şi foarte sănătos al mersului în grup, pauzele de relaxare şi socializare (care nu trebuie totuşi să fie excesiv de dese) fiind bine-venite pentru menţinerea în formă a călătorilor motorizaţi.

Datele acumulate din experienţa noastră arată că lungimea optimă a etapelor autostradale este de circa 700 km pe zi, cea a segmentelor parcurse pe drumuri naţionale – de 400 km, iar traseele montane deosebit de solicitante n-ar trebui să fie mai lungi de 200 km. Nici rularea fără întrerupere mai lungă de două ore nu este recomandabilă, hidratarea şi/sau energizarea prin gustări fiind necesare pentru păstrarea unui grad mulţumitor de concentrare, însă fără crispare.

RULAREA ÎN GRUP CU DECALARE PREVINE ACCIDENTELE

În cazul rulării în şir indian, ultimul motociclist din grup (încă aflat în curbă), incapabil să observe obstacolul care determină frânarea bruscă a liderului poate intra în coliziune cu antemergătorul său.

Decalarea poziţiilor în plan transversal permite nu doar dublarea distanţei faţă de motocicleta din faţă (de pe aceeaşi linie), ci şi o vizibilitate sporită în situaţii critice comparabile.

Pentru ca fiecare să se simtă în elementul său, dar şi pentru evitarea accidentelor, rularea în grup trebuie să excludă din start eventualele curse, depăşiri, provocări “în joacă” între membrii caravanei şerpuitoare în trafic, chiar dacă densitatea circulaţiei este redusă. Păstrarea distanţei de siguranţă între “verigile lanţului” care este grupul moto, dar şi a decalării în plan transversal a motocicletelor sunt condiţii de bază ale siguranţei deplasării, pe lângă atenţia distributivă şi nu concentrarea exclusiv pe lampa de stop a celui din faţă. Fiindcă nu doar frânările bruşte, ci şi virajele succesive pot duce la coliziuni, uneori cu urmări fatale.

Ordinea aşezării fiecăruia în grup nu este deloc o chestiune secundară: conducătorul ar trebui să fie cel care cunoaşte cel mai bine traseul cu toate capcanele lui, sau, în orice caz, pilotul cu stilul de conducere cel mai fluent, mai uşor de urmat de următorul membru al grupului, care va fi cel mai puţin experimentat. Succesiunea “maestru/învăţăcel” urmează până la coada grupului, care ar trebui încheiat tot de un profesionist al ghidonului, care eventual conduce şi cel mai puternic motor. Astfel, se evită din start tentarea celor mai puţini hârşiţi de a-şi depăşi propriile limite.

Pe traseele şerpuitoare, începătorii vor putea astfel să înveţe de la cei din faţa lor alegerea traselor ideale în curbe, evitând însă imitarea orbească a manevrelor antemergătorului. Aceeaşi observare atentă a ansamblului situaţiilor din trafic este valabilă şi în cazul depăşirii vehiculelor mai lente, reuşita manevrei fiecăruia implicând o răspundere pur individuală. La terminarea depăşirii, se recomandă revenirea cât mai aproape de zona laterală a carosabilului, pentru a asigura celui din spate un câmp vizual cât mai larg.

Dacă se observă cumva scăderea concentrării vreunui membru al expediţiei motorizate (tradusă prin manevre nesigure), iniţierea unei discuţii pe această temă la următoarea oprire este nu doar preferabilă, ci chiar obligatorie. Liderul grupului, dar şi ceilalţi membri trebuie, de altfel, să privească la intervale regulate în oglinzile retrovizoare, pentru a se asigura de păstrarea omogenităţii plutonului. În cazul distanţărilor neprevăzute, mai bine se opreşte într-un refugiu pentru aşteptarea întârziaţilor decât să se ruleze în ritm de melc – soluţie riscantă, îndeosebi pe autostrăzi.

Iar atunci când, în ciuda tuturor măsurilor de siguranţă, se ajunge totuşi la producerea unui accident, cel din spatele ghinionistului nu trebuie în niciun caz să-şi fixeze privirea pe el (situaţie tipică provocatoare de tamponări în lanţ), ci să caute instantaneu o traiectorie de ocolire. Simularea mentală a unor astfel de situaţii extreme şi păstrarea concentrării la cote maxime sunt singurele soluţii de minimizare măcar a efectelor unor accidente.

« înapoi la teste...