Retro: MV Agusta 1100 Grand Prix
autor: Michael Pfeiffer. Traducere şi adaptare: Florin Nae
2009-09-15

La finele anilor ’70, unicul producător moto european capabil să înfrunte adevărata invazie de big-bikes japoneze a fost MV Agusta – cel puţin din punct de vedere tehnic

Ultima tentativă

La finele anilor ’70, unicul producător moto european capabil să înfrunte adevărata invazie de big-bikes japoneze a fost MV Agusta – cel puţin din punct de vedere tehnic, fiindcă modelul 1100 Grand Prix nu a fost niciodată un succes comercial, în ciuda calităţilor sale de excepţie. După lansarea din 1978 a celei mai puternice motociclete de stradă a vremii (119 CP) avea să urmeze, de altfel, şi dispariţia temporară a mărcii italiene din peisajul moto mondial.

Oricine scrie despre o MV Agusta din perioada de glorie a firmei italiene nu poate trece peste amintirea succeselor competiţionale ale celei mai galonate mărci europene din istoria Moto Grand Prix. În decadele ’60 şi ’70, micul constructor din Gallarate a cucerit nu mai puţin de 38 de titluri mondiale de viteză la diferite categorii de cilindree, doar legendarul pilot Giacomo Agostini fiind autorul a 13 astfel de reuşite. Acestea nu s-au reflectat însă niciodată în cifre de vânzări spectaculoase ale modelelor de stradă destinate publicului larg. Doar motocicletele de mică şi medie cilindree (125, 175 ori 350 cmc) s-au bucurat de priză la cumpărători, în timp ce sport-tourerele propulsate de motoare cu patru cilindri în linie derivate din cele de curse se cam prăfuiau prin showroomuri. Ce-i drept, preţul lor exorbitant era un factor care nu poate fi trecut cu vederea.

Meritul impulsionării evoluţiei tehnice continue a modelelor MV stradale din acele decenii aparţine importatorului german al mărcii din acea perioadă (dealerul Hansen din Baden-Baden), ai cărui clienţi solvabili au putut profita de sugestiile pertinente transmise tehnicienilor din fabrica Verghera a producătorului peninsular. Acestea au contribuit la proiectarea unor motociclete excepţionale, care impresionează şi în zilele noastre nu doar prin putere, ci şi prin ţinuta de drum impecabilă. Ultima realizare din această serie este MV Agusta 1100 Grand Prix, un naked-bike produs în numai patru exemplare şi al cărui agregat “inline four” de 1.067 cmc răcit cu aer dezvolta 119 CP la un regim de turaţie incredibil la acea vreme: 10.200 rpm.

Şi mai incredibil era însă preţul acestui “power-bike avant la lettre”: 29.600 mărci germane – o sumă-record cu care, pe atunci, se puteau cumpăra de pildă trei supersportive Ducati 750 SS produse în serie limitată! Până şi celebrul Münch Mammut TTS 1200 era mai ieftin. Care este însă explicaţia acestui preţ fabulos? Răspunsul destul de simplu constă în... complexitatea ieşită din comun a propulsorului derivat direct din agregatul “corsaiolo” cu patru cilindri în linie, două axe cu came în chiulasă antrenate prin pinioane şi vilbrochenul amplasat într-o carcasă anexă blocului motor prevăzută cu nervuri fine, numită “banchetto” şi concepută pentru a facilita intervenţiile rapide asupra ansamblului chiulasă/cilindri/arbore cotit, uşor de demontat prin simplă ridicare.

Şi mai scump de produs era probabil vilbrochenul asamblat din nouă segmente şi care se rotea, ca şi majoritatea celorlalte piese în mişcare, în lagăre cu rulmenţi (în număr de şase doar pentru arborele cotit). Bielele dintr-o singură bucată ori axele cu came frezate dintr-un bloc masiv de oţel şi acţionate printr-o cascadă de pinioane sunt alte componente fabricate artizanal ce implicau costuri foarte ridicate de producţie. Compararea acestui fenomenal agregat cu un ceas mecanic elveţian de înaltă calitate nu este aşadar deloc deplasată, la fel cum motoarele motocicletelor moderne de mare serie pot fi asimilate cu mecanismele impersonalelor ceasuri cu cuarţ.

Cum se conducea însă această MV Agusta? Acum peste trei decenii, pilotul de teste Helmut Kokoschinski scria: “Vehemenţa cu care MV accelerează în numai 3.9 secunde până la 100 km/h şi atinge 160 km/h după 7.4 secunde este egalată doar de stabilitatea perfectă a rulării”. Viteza maximă de 236,8 km/h măsurată pe circuitul Hockenheim reprezenta şi ea o valoare-record, care a rezistat ani buni în clasa motocicletelor necarenate.

Senzaţia de încredere inspirată pilotului de sistemul de rulare perfect echilibrat este şi acum nealterată de trecerea anilor, lipsa vibraţiilor şi neutralitatea ţinutei de drum obligând la privirea frecventă a acului vitezometrului pentru aprecierea rapidităţii deplasării. O comportare surprinzător de... contemporană, fiindcă stabilitatea şi precizia absolută a parcurgerii virajelor cu grade maxime de înclinare nu erau deloc calităţi subînţelese acum trei decenii.

Păcat că doar câteva MV 1100 au fost produse, fiindcă senzaţia pilotării acestei motociclete de caracter ar fi meritat trăită de mai mulţi pasionaţi. Exemplarul testat a fost, de altfel, asamblat în anul 2005 din piese fabricate la comandă, dar norocosul lui proprietar Elmar Breisch nu a vrut să ne dezvăluie preţul concretizării visului său de-o viaţă. Unele vise sunt însă nepreţuite, chiar dacă numele acestuia este mai mult decât sugestiv: Grand Prix.

 

MV Agusta 1100 Grand Prix