Recenta prezentare a studiului BMW Lo Rider a surprins lumea moto prin consecvența aplicării conceptului reducerii la esență. O privire aruncată în arhive ne arată însă că acesta exista de acum 40 de ani.
Designul controversat al conceptului BMW Lo Rider, care a încântat totuși mulți privitori prin simplitatea lui minimalistă, are rădăcini mai vechi decât ultimele evoluții din universul moto, dominat acum de apocalipticele dezbateri despre reducerea emisiilor dioxidului de carbon sau măsurile drastice de limitare a nivelului de zgomot, care vor ajunge probabil să interzică în curând până și clinchetul produs de semnalizatoare.
Nostalgicul vis al conceperii motocicletei spartane prin definiție nu a dispărut însă niciodată, reanimat periodic de apariția unor studii precum Lo Rider. Sursa lui de inspirație pare să dateze din anii ’60, o perioadă în care abundau proiectele de transformare a motocicletelor de mare serie în cursiere reduse la esența componentelor strict necesare rulării rapide. Motivația creatorilor acestor adevărate opere de artă inginerești: prețul practic inabordabil al rarelor motociclete “de uzină” disponibile la acea vreme, dar și ambiția idealistă a piloților de curse de odinioară, care erau de obicei și mecanici iscusiți.
Astfel, din motoare de stradă absolut comune au rezultat mașinării de competiție redutabile: numeroase modele Horex, NSU, Adler, BMW, dar și primele Honda CB au stat la baza unor motociclete ultraușoare de excepție, transformate radical în urma unor operațiuni migăloase și îndelung gândite, după principiul “atât de mult cât trebuie și atât de puțin cât se poate”. Două roți, un motor, frâne, rezervor, șa și basta!
Exact aceste direcții au fost urmate la sfârșitul anilor ’60 de regretatul inginer la BMW și pilot de curse Ferdinand Kaczor pentru construcția motocicletei sale de competiție cu motor boxer de 500 cmc. Agregatul răcit cu aer și distribuție cu tije împingătoare, provenit de la un BMW R 50/2 și adus la 50 CP în urma a numeroase modificări, i-a adus lui Kaczor destule victorii în campionatul german de viteză al vremii, obținute în fața rapidelor motociclete britanice cu motoare single Norton sau Matchless. Din nefericire, un accident mortal pe circuit, petrecut în 1970, a pus capăt altor proiecte în derulare ale inginerului german, bazate tot pe tehnică BMW.
În urmă cu opt ani, un grup de entuziaști BMW a refăcut însă construcția având drept element pricipal originalul cadru dublu-leagăn proiectat de Kaczor și a produs chiar o serie limitată de replici ale ușoarei cursiere cu motor boxer. Cea mai importantă contribuție la această acțiune a avut-o cunoscutul artizan și pilot în cursele de oldtimere Sepp Rainer, decedat din păcate acum doi ani, a cărui siglă (SERA) este însă și acum respectată de cunoscători. Creația lui impresionează prin cadrul minimalist, instalația electrică redusă la trei cabluri din cupru, roțile spițate ultraușoare cu jante și pneuri înguste, rezervorul suplu și restul componentelor asamblate după mottoul “funcția creează forma”. Totul în culori care subliniază sobrietatea acestui principiu al eficienței maxime: negru și argintiu. Doar galbenul numerelor de start aduce o pată de culoare în ansamblul perfect adaptat scopului inițial: viteză și numai viteză!
La ce bun mai mult de-atât? Câțiva litri de benzină, doi împingători zdraveni care aduc la viață motorul boxer și faza de încălzire a uleiului Castrol R40 poate începe. Carburatoarele Dell’Orto cu admisie directă produc un sunet incitant de aspirație, acoperit de răpăitul ca de mitralieră al celor două tobe finale conice, doar în momentele deschiderii gazului. După cele câteva minute de încălzire a motorului, putem lua startul, în fine, într-o adevărată călătorie de regresie în timp pe circuitul de viteză a cărui panglică de asfalt este devorată într-un ritm surprinzător de rapid și care devine amețitor după mai multe runde de aclimatizare cu particularitățile de pilotare ale lui Kaczor-BMW R 50.
În orice caz, la ghidonul acestuia pot fi retrăite senzațiile motociclismului-viteză în forma lui cea mai frustă, chiar dacă deloc... comodă. Fiindcă frânele cu tambur pretind începerea din timp a decelerărilor, iar reacțiile “de ascensor” ale transmisiei cardanice fac necesară rotirea cu maximă atenție a manșonului de gaz. Trasele exacte sunt așadar posibil de urmat în curbe doar cu condiția dozării fine a acțiunii ambreiajului și accelerației, în caz contrar ieșirea în decor fiind garantată. Abia atunci când capacele de chiulasă din aluminiu scot scântei din asfalt și pneurile Avon sunt la limita extremă a gripului putem fi convinși că am descifrat cumva ecuația implicării totale a piloților de odinioară, care trebuiau să fie și mecanici dotați, dar și acrobați îndrăzneți.
Să ne reîntoarcem însă în... viitor sau, mai precis, în timpul prezent și să privim cu atenție imaginea concept-bike-ului BMW Lo Rider. Asemănările cu clasicul Kaczor-BMW R 50 sunt mai mult decât evidente, similaritatea elementelor de stil ale modernului boxer actual cu cele ale epocii artizanale a motorsportului fiind frapantă.
Fiindcă și Lo Rider ridică la rang de principiu simplitatea componentelor, în contrast cu barocul amalgam al elementelor din plastic al majorității motocicletelor moderne, proiectate uneori cu excesivă încredere în designul computerizat. Mecanica pură expusă fără artificii și un ansamblu șa/rezervor ce face din pilot o parte integrantă a motocicletei definesc reîntoarcerea la origini a studiului BMW, care ar fi și mai acut resimțită prin simplificarea unor elemente încă destul de baroce, cum ar fi dublul far lenticular, de un avangardism cumva deplasat.
Acest trend simplificator, fără a cădea însă în simplism, începe de fapt să fie urmat de un număr în continuă creștere de constructori moto. Răsfoirea de către designeri a imaginilor de arhivă în tentativa regăsirii unor valori perene nu poate decât să ne bucure, fiindcă uneori nu-i nevoie de efortul inventării unor noi vise, din moment ce unele fantezii de odinioară nu au fost încă pe deplin materializate